​​​​​​​

Pagină web realizată în program pentru crearea site-uri, WebWave.

Amenajare Living cu Bucatarie Open Space: Organizarea Spatiului Eficient si Armonios

16 septembrie 2024


Senzatia de (mai multa) libertate de miscare prin cele mai importante zone din casa: livingul si bucataria...


Mai mult timp impreuna, mai multa lumina, mai mult spatiu.

Sau mai multa aglomerare vizuala si mai putina intimitate. Si mirosuri de mancare ce se extind spre zona de living.

Care e diferenta dintre cele 2 posibile scenarii de trai intr-un living deschis catre bucatarie?


Tipul de amenajare al acelui living cu bucatarie open space.

De organizare a spatiului si delimitare a functiunilor celor 2 zone.

Dar hai mai bine sa vezi exact care sunt cele mai simple si eficiente trucuri si solutii pe care le poti aplica.

Uite cateva dintre cele mai bune idei de amenajare living open space:

 


Amenajare Living cu Bucatarie Open Space: Avantaje si Dezavantaje Pe Care Trebuie Sa Le Stii

Inca te gandesti la cele 2 scenarii de mai sus?

La cum ai vrea si cum risti sa fie traiul in livingul tau open space?

Atunci hai sa punem in lumina care sunt cele mai importante avantaje si dezavantaje ale unui bucatarii open space cu living.

 

Avantajele Amenajarii unui Living Open Space

Un Spatiu (mai) Fluid

Inchide ochii pentru 10 secunde si imagineaza-ti bucatarie cu living ideala. Post amenajare.

O vezi?

Perfect!

Acum plimba-te in voie prin zona de living.

Apoi treci in zona de bucatarie.

Nu-i asa ca simti spatiul ca fiind mult mai fluid?

Ca ai senzatia de acces mult mai usor spre orice colt al bucatariei open space cu living?

Fara usi ce trebuie deschise (si inchise), cu zone ce comunica usor: bucatarie, dining, living.

In care toti dragi tie stau laolalta si petrec (mai mult) timp impreuna.


Un Spatiu mai Generos

Cum asa?

Simplu: ochiul va percepe spatiul din zona de zi
– configurat ca open space  ca fiind unul continuu.

Prin urmare, mai mare. Mai generos.

Iar lumina va juca un rol decisiv in marirea vizuala a spatiului.

Prin unirea zonei de living cu cea de bucatarie, vei permite luminei naturale sa intre prin geamurile celor doua incaperi.

Astfel, lipsa peretelui departitor va crea un spatiu (mult mai) luminos.

Mai aerisit.

Mai mare...

 

Mai Mult Timp Petrecut Impreuna

Un living cu bucatarie open space este un spatiu ce se pliaza mai usor pe activitatile de familie.

In familie.



Cu zone care comunica usor, gandite si organizate pentru timp petrecut impreuna: zona de gatit, zona de luat masa, zona de relaxare, zona de socializare.

Fie ca e vorba de pregatirea cinei si supravegherea celor mici.

Sau despre o petrecere cu prietenii, unde, datorita spatiului fluid, toata lumea sta laolalta si socializeaza liber.

 

Mai Multa Libertate Creativa in Alegerea si Combinarea Pieselor de Mobilier

O bucatarie cu living impreuna iti ofera mai multa libertate in:

  • alegerea

  • combinarea

  • pozitionarea

  • personalizarea
     

… elementelor de design pe care le poti incorpora in bucataria open space.
 

Poti opta, de exemplu, pentru o masa cu 6 sau 8 scaune, pentru zona de luat masa.

Sau poti alege o insula cu scaune inalte.

Poti alege elemente de decor – corpuri de iluminat, vaze, culori si texturi – care sa se regaseasca in ambele zone, creand astfel acea continuitate atat de placuta ochiului.

Sau poti elege sa delimitezi mult mai clar cele 2 zone: etajera, riflaje, strucutra metalica, strucutra de sticla, etc.

 

Dezavantajele Unui Living cu Bucatarie

Miros de Mancare in Living

Da, acesta poate fi un inconvenient cat se poate de real in cazul unei bucatarii deschise.…

Dar doar  daca nu reusesti sa gasesti echilibrul dintre compromisuri si solutii practice pentru a reduce la minim sau a elimina complet aceast incovenient.

Dar vom vorbi despre aceste solutii imediat.

 

Mai Putin Spatiu de Depozitare a Veselei

… si a ustensilelor de bucatarie.

Pentru ca da: fara pereti ce ar fi putut sustine rafturi, dulapuri, benzi magnetice pentru depozitarea si organizarea ustensilelor si a veselei, ai in fata o provocare reala.

Cea de a folosi intr-un mod ultra eficient fiecarei centrimetru de care dispui in livingul cu bucatarie open space.

 

Zgomot de Electrocasnice in Sufragerie

Imagineaza-ti o seara de film acasa, in familie cu… zgomot de frigider in fundal.

Sau pe cineva de-ai casei manuind toate electrocasnicele de care e nevoie pentru pregatirea cinei.

In timp ce alt membru al familie incearca sa citeasca in sufragerie.

Fara pereti despartitori, zgomotele de genul acesta, emise de toate electrocasnicele din bucatarie, vor ajunge si in zona de living.

Nu vei avea control asupra lor.

Asta daca nu optezi pentru aparate electrocasnice silentioase.

 

Senzatia de Dezordine Constanta

Atunci cand bucataria e mereu la vedere, senzatia de dezordine constanta poate deveni rapid sufocanta.


O chiuveta plina de vase, putina dezordine pe blatul de bucatarie si… tot livingul pare mult mai incarcat vizual.

Mai apasator.

 

Idei Practice de Amenajare a unui Living Open Space: Cum sa Optimizezi Cat Mai Bine Spatiul De care Dispui

Un living cu bucatarie open space este o bucatarie deschisa spre living.

Fara pereti despartitori.

Prin urmare, spatiul destinat gatitului devine parte integranta a livingului.

Si a locului de luat masa.

Iar acum probabil ca te intrebi:

  • Cum integrez bucataria in acest spatiu 2-on-1 sau chiar 3-in-1?

  • Ce stil de bucatarie open space sa aleg?

  • Ce idei de bucatarie sunt potrivite pentru o zona de zi configurata ca open space?

  • Cum creez un spatiu incapator, fara sa-l incarc?

  • Cum folosesc cat mai bine spatiul, astfel incat sa rezulte un living cu open space cat mai unitar si armonios?

  • Care sunt acele idei de amenajare living cu bucatarie open space ce-mi permit sa organizez cat mai bine acest spatiu configurat ca open space?
     

Haide sa-ti arat cateva idei si solutii pe care poti sa le aplici.
 

Zona de Gatit 

Aceasta zona este unui din punctele centrale ale unei amenajari de living cu bucatarie.

Si, fie ca iubesti sa gatesti sau… nu atat de mult, vei vrea sa creezi o zona care:

  • sa faca procesul de gatit cat mai simplu si rapid posibil, cu toate elementele de utilare – dulapuri, blat, aragaz, chiuveta – in vecinatatea imediata
     

  • sa fie ideal luminata, in ton cu specificul intregii incaperi: directioneaza lumina spre blat si spatiile din apropiere pentru a directiona atentia spre zona de pregatit masa
     

  • sa fie delimitata, discret, de celelalte zone ale livingului cu bucatarie open space (dar vom vorbi despre solutii concrete de delimitare imediat)
     

Zona de Luat Masa

Un proiect de amenajare al unui living cu bucatarie open space este unul foarte versatil, vei vedea, mai ales cand vine vorba de crearea unei zone de luat masa.

Uite doar cateva dintre optiunile pe care le ai la indemana:

  • O masa cu scaune de bucatarie poate fi zona de luat masa

  • O insula instalata in bucataria open space

  • O masa cu scaune pozitionate chiar in centrul livingului, sau in partea dinspre geam sau… chiar la intersectia dintre cele 2 zone (living si bucatarie)
     

Delimiteaza vizual aceasta zona de restul zonelor din bucataria open space cu living printr-un:

  • Tapet/tablou 

  • Covor

  • Piesele de mobilier in sine
     

De asemenea, ai grija ca locul de luat masa sa fie vizibil din orice unghi al incaperii.

Iar accesul sa fie facil, indiferent de modul de asezare la masa.

 

Amenajarea unei Bucatarii Open Space pe un Perete

Daca ai un living mic cu bucatarie open space, o bucatarie pe un perete te ajuta sa:

  • economisesti mai mult spatiu pentru amenajarea livingului asa cum iti doresti

  • organizezi cat mai eficient spatiul destinat bucatariei: pe un singur perete vei avea atat dulapurile, cat si toate elementele de utilare (chiuveta, electrocasnice)

  • alegi din mai multe optiuni de bucatarii in configurari standard, potrivite pentru amenajarea unei bucatarii open space pe un perete
     

Cateva solutii pentru a-ti organiza cat mai bine si mai armonios spatiul:

  • Alege culori deschise pentru a crea senzatia de spatiu mai fluid, mai mare (si mai unitar)

  • Alege acelasi tip de placare ca in living… sau nu

  • Opteaza pentru o insula de bucatarie cu blat sau o masa cu scaune si pozitioneaza-le in fata peretelui pe care ti-ai organizat toate elementele ce-ti compun bucataria
     

Amenajarea unei Bucatarii Open Space Inchise cu Sticla

Poate vrei sa delimitezi, totusi, discret, bucataria de living.

Dar fara sa micorezi spatiul.

In cazul acesta, incastrarea ei cu sticla si metal e una dintre cele mai eficiente (si placute vizual) solutii.

Vei obtine atunci acel echilibru perfect la care tanjesti atunci cand te apuci sa-ti amenajezi livingul open space:

Bucataria e in living… si totusi nu e 100% incorporata in el.

 

Amenajarea unei Bucatarii Open Space cu Insula

Poate ca la tine acasa se gateste mult.

Poate ca sunteti mai multi membri in familie.



Iar o bucatarie open space pe un perete nu e cea mai buna solutie pentru tine/voi.

In cazul acesta, incorporarea unui blat de lucru pe o insula – cu sisteme de iluminat montate in tavan, pentru iluminare directionala – e cea mai buna solutie.

Asa obtii mai mult spatiu pentru gatit.

Poti alege sa montezi electrocasnicele in corpurile larerale din bucatarie.

Sau poti opta pentru varianta de insula ce incorporeaza deja chiuveta si aragazul.

 

Amenajarea unei Bucatarii Open Space pe 2 Pereti

Adica amenajarea bucatariei in L.

Vei vrea sa optezi pentru acest tip de amenajare daca:

  • ai un perete accent in bucataria open space

  • ai un perete de compartimentare, dar care nu inchide complet bucataria

  • nu ai niciun perete ce separa bucataria de living
     

Si uite care sunt cateva dintre avantajele amenajarii bucatariei open space pe 2 pereti:

  • Iti permite sa delimitezi mai bine bucataria de living cu ajutorul unei insule, a mobilei, sau a unui bar
     

  • Te ajuta sa fii mai organizata si mai focusata atunci cand pregatesti masa: acel triunghi creat de o bucatarie in forma literei “L” delimiteaza foarte bine zona de lucru, pozitionand elementele de mobiler in afara lui
     

  • Ai mai mult control in bucatarie si nu mai simti nevoia de a delimita spatiul 

  • Castigi mai mult spatiu in bucatarie si, prin urmare, ai mai multa libertate de miscare
     

Amenajarea unei Bucatarii Open Space in Forma de G 

Daca dispui de un spatiu amplu, generos, acest tip de amenajare e pentru tine.

De ce?

Pentru ca iti vei organiza bucataria pe 3 pereti in loc de unul sau doi. Peretele cu intrarea fiind folosit intr-o mai mica masura, lasand, astfel, acces iber intre bucatarie si living.

Va rezulta o bucatarie “oarecum” inchisa, mai bine delimitata de zona de luat masa.

 

Amenajare Living Mic cu Bucatarie Open Space: Trucuri Simple Pentru Mai Mult Spatiu



Un living mic de tip open space este mai dificil de amenajat mai ales cand ai o lista lunga de dorinte:

  • Sa fie cat mai aerisit: sa confere senzatia de (mai mult) spatiu

  • Sa aiba cat mai multe spatii de depozitare

  • Circulatia intre zona de bucatarie si zona de living sa fie cat mai fluida
     

Dificil, dar nu imposibil.

Uite cateva trucuri pentru o organizare cat mai eficienta si… placuta, a unui living mic cu bucatarie:

  • Alege culori deschise
     

  • Opteaza pentru cat mai multa lumina naturala si artificiala: un spatiu mai luminos pacaleste ochiul, care-l va percepe ca fiind mult mai spatios si aerisit
     

  • Opteaza pentru o amenajare in stil industrial sau scandinav minimalist; astfel nu vei incarca vizual spatiul si nu vei crea senzatia de spatiu aglomerat
     

  • Opteaza pentru electrocasnice incorporabile sau/si limiteaza-te la cele cu adevarat necesare in mod frecvent
     

  • Alege mobila cu multe spatii de depozitare, dulapuri de bucatarie eficient compartimentate si polite ce te vor ajuta sa tii sub control haosul ce se poate crea in bucatarie
     

  • Limiteaza-te la un numar cat mai mic de obiecte decorative in living
     

  • Alege o oglinda pentru living si transform-o in vedeta amenajarii; va crea iluzia unui living mult mai spatios
     

Cum Mobilezi un Living cu Bucatarie Open Space

Cu piese de mobilier multifunctional.

Pe cat posibil.

Si, evident, cu (mare) atentie la detalii.

Pentru ca ele vor face diferenta intre un spatiu eficient organizat si armonios – in care zonele de dining, de gatit si de living comunica fluid intre ele.…

Si un spatiu aglomerat, ce oboseste ochiul instant.

Cand vine vorba de mobilarea unui living cu open space gandeste totul in termeni de multifunctional, modular si extensibil:

  • masa/masuta extensibila

  • canapea extensibila

  • masa de dining extensibila

  • insula de bucatarie ce poate fi folosita si ca blat si poate incorpora anumite electrocasnice

  • birou ascuns in dulap

  • fotolii ce pot deveni divane confortabile la nevoie
     

Piesele de mobilier functional si versatil te vor ajuta sa delimitezi, discret, diferitele zone din livingul cu bucararie open space.

Dar si sa creezi altele noi, temporare, de fiecare data cand situatia o cere.

Fara sa aglomerezi si sa incarci spatiul.

 

Cum Delimitezi Vizual Diferitele Zone dintr-un Living cu Bucatarie Open Space

Ce faci atunci cand toata aceasta senzatie de spatiu (mai) generos, mai luminos, pe care un open space ti-o confera, vine la pachet cu senzatia de… mai putina intimitate?

De lipsa unei delimitari clare a diferitelor functiuni pe care acel spatiu trebuie sa-l indeplineasca.

E smplu!

Folosesti unul sau mai multe separatoare de spatiu pentru a delimita diferitele zone din livingul open space.

Ca de exemplu:

 

Structuri de Rigips-Carton

Sunt usoare, se monteaza rapid si sunt foare versatile.

In plus, le poti decora si folosi intr-o multitudine de feluri si sunt mai subtiri decat peretii clasici.

 

Piese de mobilier

Chiar asa, de ce sa nu folosesti ca separator de spatiu una din piesele de mobilier pe care poate le ai deja?

Un soldat bucatarie inalt, pana la tavan, de exemplu.

Sau o biblioteca mobila.

Care-ti permite accesul la carti si la decoratiunile de pe ea din ambele zone ale livingului.

 

Pardoseala diferita in living si bucatarie

Poti alege, de exemplu, piatra naturala in zona de gatit si parchet in zonele de dining si living.

Asigura-te, totusi, ca trecerea de la o zona la alta e cat se poate de lina si marcata printr-un element de trecere.

Un prag special, de exemplu.

 

Pereti din sticla

Astfel delimitezi, subtil si elegant, doua zone din livingul cu bucatarie open space, dar pastrezi comunicarea vizuala intre ele.

Poti alege sticla decorativa, transparenta sau chiar mata.

 

Panouri decorative traforate

Din metal, plastic, lemn sau MDF, cu motive organice, geometrice sau traditionale, cel mai mare avantaj al panourilor decorative este versatilitatea.

Usurinta cu care se pot integra in orice stil de ameneajare vei alege pentru bucataria cu open space.

In plus, lasa lumina sa patrunda si sa circule intre cele 2 zone astfel delimitate si nu micsoreaza vizual spatiul.

 

Culori alese strategic

Daca vrei sa delimitezi, vizual, diferitele zone din open space, alege culori diferite.

Sau, cel putin, nuante diferite pentru fiecare zona.

Un perete accent e un exemplu bun, in acest caz, de a marca trecerea dintre 2 zone difertite din acelasi spatiu.

 

Iluminat artificial

Da, poti folosi iluminatul artificial pentru a “crea” zone separate in spatiul de tip open-space.

De exemplu, poti ilumina mai puternic blatul de lucru din bucatarie, si mai discret zona de luat masa.

 

Pereti Verzi

O piesa de mobilier confectionata la comanda, pe care sa expui ghivece cu plante verzi, e o solutie de efect pentru a delimita zona de living de cea de dining.

La fel e si solutia unui perete separator compus din licheni si muschi stabilizati.

 

Paravane fixe sau mobile

Sunt usoare – din ratan, bambus, carton sau panza – mobile si vin intr-o multitudine de culori si imprimeuri.

Le poti integra foarte usor in stilul de amanejare al livingului cu bucatarie open space ales si le poti muta dintr-un loc in altul, permitandu-ti crearea unor zone temporare.     

Alta variante de separatoare de spatiu la indemana sunt:

  • insula de bucatarie (sau peninsula, daca spatiul iti permite)

  • o masa simpla

  • un corp cu rafturi

  • un panou cu oglinzi

  • un perete de sticla tip cascada cu apa

  • o draperie montata pe sina
     

Cele Mai Potrivite Stiluri de Amenajare a Unei Bucatarii cu Living: Alege-l Pe Cel Care Ti se Potiveste Cel Mai Bine Acasa

Amenajarea a unei bucatarii open space cu living in stil scandinav, minimalist

Mobilier simplu si modular, linii curate, lemn, lipsa covorului, a draperiilor grele si a corpurilor de mobilier masive.



Lipsa colectiei “de suflet” de… 27 de solnite si a electrocasnicelor pe care le folosesti doar de 2-3 ori pe an de pe blatul din bucatariei...

Stilul nordic e despre simplitate, lejeritate, fluiditate si caldura spatiului de locuit.

Dezideratele principale atunci cand iti amenajezi o bucatarie (mai ales) intr-un living mic cu bucatarie open space.

 

Amenajarea unui living open space in stil industrial

Metal, lemn si piatra.

Acestea vor fi texturile cu care te vei juca daca alegi acest stil de amenajare.



Un stil ideal pentru o bucatarie open space cu living pentru decorul minimalist pe care-l creeaza.

Pe alocuri chiar auster.

De interior lejer, neincarcat si mult mai amplu.

Ideal pentru un spatiu in care diferitele zone create comunica intre ele.

 

Amenajarea unui living cu bucatarie open space in stil clasic

Cand spui “stil clasic” cel mai probabil iti vine in minte un interior sobru, pe alocuri incarcat si… inutil de somptuous.

Intr-un cuvant: nu te duce cu gandul la acel ambient spatios si aerisit la care visezi.

Dar nu trebuie sa fie asa.

De fapt, piesele de mobilier si elementele de decor in stil clasic sunt dintre cele mai permisive.

Pentru ca iti permit sa le combini si sa reintrepretezi “acel” stil clasic fara sa incarci inutil spatiul.

Gandeste-te la o canapea din piele intr-o nuanta deschisa.

Sau la una cu spatar in arcada.

La o masa de dining din lemn, pilastri decorativi, finisaje neutre si calde, travertin in bucatarie si, poate, o lampa cu abajur in living pentru acea atmosfera calda si intima la care tanjesti seara cand ajungi acasa.


Cele Mai Frecvente Greseli de Amenajare a Unui Living cu Bucatarie (Si Solutii pentru Fiecare)

Pregatita de… amenajare?

Mai asteapta (doar) putin.

Pentru ca mai intai vrei sa fii sigura ca vei evita cele mai comune greseli pe care ai putea sa le faci:

 

Nu ai un buget (bine) stabilit

Seteaza-ti un buget clar de acum.

Asa vei sti de la inceput care e suma in care va trebui sa te incadrezi.



Si vei reusi sa tii sub control cumparaturile de impuls.

Sau vei evita, pur si simplu, sa te intinzi mai mult decat ti-e plapuma… financiara.

Nu vei vrea sa ai un living amenajat “ca-n reviste” si… 0 buget ramas pentru electrocasnice, nu?

 

Nu ai un plan

Nu porni la “batalie” fara o schita macar.

Pentru ca iti va fi muuult mai greu sa gestionezi neprevazute ce vor aparea pe parcurs.

Sau diferite provocari de tipul alegerii celor mai bune finisaje pentru stilul de amenajare a bucatariei cu living ales sau pentru configuratia apartamentului tau.

 

Nu te-ai documentat temeinic mai intai

“Rasfoieste” bloguri de design, cere parerea unor persoane cu experienta dovedita in design de interior, consulta site-urile diferitelor magazine de bricolaj si… ia-ti notite.

Porneste de la nevoile si preferintele tale si adapteaza-le la sfaturile pertinente si optiunile de mobilier, finisaje si elemente de decor pe care le vei gasi pe piata.

 

4 Intrebari si Raspunsuri Despre Amenajarea unui Living cu Bucatarie Open Space


1. Ce solutii creative de depozitare pot sa integrez intr-un living open space pentru a tine sub control dezordinea?

  • Delimiteaza clar si corect fiecare zona de interes a spatiului open space
     

  • Alege mobilier (si stil de amenajare) in stil scandinav: linile curate si simplitatea la superlativ vor crea acel spatiu ordonat, lejer si aerisit la care tanjesti
     

  • Alege maxim 3 culori pentru amenajare 
        

  • Opteaza pentru piese de mobilie multifunctionale, inteligent comparitmentate, cu multe spatii de depozitare
     

2. Cum pot sa aleg culorile, finisajele si materialele astfel incat spatiul sa se simta mai armonios, mai unitar?

Alege cateva elemente cheie care se vor regasi in fiecare zona a spatiului.

De exemplu, poti folosi acelasi tip de pardoseala.

Sau aceeasi culoare pentru scaunele din zona de dining, panoul antistrop din bucatarie si… masuta de cafea din living.

 

3. Care sunt câteva sfaturi practice de întreținere pentru a menține o bucătărie open space curată și organizată, mai ales în zonele cu trafic intens?

  • Pastreaza la vedere, pe blat, doar acele ustensile de bucatarie pe care le folosesti zilnic
     

  • Alege finisaje usor de curatat
     

  • Adopta metoda “celor 5 minute zilnice”: astepti sa fiarba pastele sau sa se gateasca friptura din cupor? Vezi ce poti deretica prin bucatarie.
     

4. Trebuie sa ma limitez intr-un buget restrans. Ce optiuni de amenajare (mai) accesibile am?

  • Opteaza pentru o bucatarie open space pe un singur perete in locul uneia pe 2 pereti 
     

  • Alege elemente din pal sau MDF in loc de lemn masiv
     

  • Prioritizeaza-ti cheltuleilie: investeste in instalatii, finisaje si electrocasnice de calitate, durabile, si fa economii la restul celor ramase pe lista. Cum ar fi obiectele de decor, de exemplu.

 

Articole din această categorie